Sondaj îngrijorător: Două treimi dintre angajații români sunt stresați la locul de muncă

Sondaj îngrijorător: Două treimi dintre angajații români sunt stresați la locul de muncă
Publicat: 22/10/2019, 13:49

Totodată, pentru alți 27% angajați români stresul este moderat și doar 7,7% declară că este scăzut sau lipsește.

Potrivit sursei citate, mdiul de lucru dezorganizat și haotic, supraîncărcarea și primirea de responsabilități care ies din aria lor de competențe reprezintă principalii trei factori de stres invocați de jumătate dintre angajați.

De asemenea, patru din zece angajați explică stresul ridicat prin faptul că sunt nevoiți să preia din responsabilitățile colegilor, iar 37% sunt stresați de comunicarea slabă între manageri și echipă.

Studiul arată că trei din zece spun că așteaptă prea mult ca superiorii să ia anumite decizii și că nu există muncă în echipă, fiecare fiind pe cont propriu. Alți factori de stres pentru doi din zece respondenți sunt faptul că li se impun obiective greu de realizat, că primesc deadline-uri nerealiste sau că nu li se dau toate informațiile de care au nevoie pentru a-și face treaba. E-mailurile sau SMS-urile primite de la superiori în afara orelor de program contribuie, de asemenea, la gradul ridicat de stres al angajaților.

„Aproape opt din zece respondenți au spus că nivelul de stres a crescut în ultimii trei ani, iar pentru mai bine de jumătate dintre aceștia, chiar s-a dublat. Dacă pentru 43,4% dintre respondenți nivelul de stres este ridicat doar în anumite perioade din an, patru din zece spun că este la fel pe tot parcursul anului, iar 8,8% – doar în apropierea unor deadline-uri. În aceste condiții, doi din zece respondenți afirmă că deja au ajuns la burnout, trei din zece cred că în cel mult o jumătate de an vor ajunge la epuizare dacă nivelul de stres se va menține la același nivel, iar 15% estimează că se vor epuiza în cel mult un an”, arată rezultatele analizei.

Șase din zece respondenți au spus că și-au căutat alt job mai puțin stresant, în condițiile în care 46% dintre angajați au răspuns că au avut insomnii din cauza stresului de la job, iar un sfert – că au avut probleme grave de sănătate pe fond de stres. De asemenea, 37% dintre respondenți admit că și-au descărcat stresul acumulat la job asupra familiei sau prietenilor, în timp ce 28% au recunoscut că și-au pierdut cumpătul la job. Foarte puțini angajați – sub 5% – au apelat la consilierea unui psiholog sau au depus plângeri oficiale la departamentul de HR. Mulți nu au făcut nimic, admițând că s-au obișnuit pur și simplu cu stresul de la job.

Cei mai mulți angajați care au răspuns la sondajul BestJobs (54%) spun că firma nu face nimic pentru a reduce stresul la locul de muncă, iar 42% nu sunt siguri că angajatorul face ceva în acest sens.

În același timp, angajații știu deja care ar fi soluțiile care i-ar ajuta să reducă stresul de la birou. Cei mai mulți dintre respondenți (52%) sunt de părere că e nevoie în primul rând ca managerii să comunice mai bine cu angajații și aproape tot atâția (49%) cred că e nevoie ca firmele să angajeze mai mulți oameni. În plus, 32% au nevoie ca angajatorul să le ofere un mediu de lucru mai relaxat, iar 30% ar vrea să li se mărească salariul. Totodată, aproape un sfert consideră că nivelul de stres ar scădea dacă angajatorul le-ar oferi un echilibru între viața profesională și cea personală, iar circa 13% ar vrea ca acesta să introducă posibilitatea de a lucra și de acasă, ori să ofere mai multe zile libere decât cele legale.

Sondajul BestJobs a fost efectuat în perioada 2- 18 octombrie 2019, pe un eșantion de 1.018 de utilizatori de internet.

BestJobs este una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Un bărbat a atacat cu un cuțit mai mulți oameni, în plină stradă! Unde s-a...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Lege pentru românii care au camere de supraveghere. Este obligatoriu la casă și la bloc
„Condu ca o femeie!” Ce se ascunde în spatele acestui slogan și ce-i așteaptă pe...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
Valurile de căldură au cauzat 150.000 de morți pe an în lume, între 1990 și...
×